Coroana este o parte a dintelui. Coroana naturală este anume ceea, ce noi de obicei vedem în gură, deci coroana dentară este acea parte a dintelui, care se află în cavitatea bucală deasupra gingiilor. În mod normal rădăcina dintelui nu se vede. Coroana îndeplineşte funcţia principală a dintelui – cea de mărunţire mecanică a mîncării. Din acest motiv coroana trebuie să posede o duritate maxim posibilă. Acest lucru se datorează ţesuturilor dure ale dintelui: dentinei (bazei tari a dintelui) şi smalţului (stratului de substanţă care acoperă dentina). Coroana nu este o parte moartă a dintelui. Datorită nervilor şi vaselor sangvine din pulpă, precum şi structurii dentinei în coroană se petrece un schimb de substanţe destul de intensiv. Acesta devine mai activ în timpul masticaţiei, de aceea pentru a ţine dinţii în stare normală e vital necesar ca dintele să mestece. Totuşi, când auzim îmbinarea «coroane dentare», de obiciei avem în vedere coroanale dentare artificiale, folosite în ortopedie. În acest caz este vorba de o proteză, confecţionată din diferite materiale, menită să restabilească forma sau să fixeze proteza. La moment încă se mai folosesc coroanele dentare din aliaje ale diferitor metale – ele sunt foarte durabile, dar nu au un aspect estetic plăcut – sclipirea metalului în gură nu mai este la modă. Cele mai răspîndite acum sunt coroanele dentare din metaloceramică. Ele prezintă o carcasă din metal foarte dură, acoperită cu un strat subţire de ceramică. O astfel de coroană are un aspect exterior practic identic cu cel al dinţilor ce o înconjoară, iar duritatea ei chiar depăşeşte cea a dinţilor sănătoşi.
Principalul neajuns al coroanelor dentare constă în faptul că dintele trebuie tocit pentru a i se aplica coroana. Dar această jertfă este justificată, mai ales în cazurile când restabilirea frumuseţii şi durităţii dintelui este imposibilă prin alte metode. O coroană plasată bine şi îngrijită ulterior îşi poate servi stăpînul până la 20 de ani.
